Daca toata vara am fost invadati de culori indraznete, chiar stridente, inclusiv in ceea ce priveste parul, toamna a inceput sa-si ceara drepturile. Tonurile s-au mai domolit, nuantele parului se intorc treptat la culorile originale ale pamantului reavan, ale frunzelor aramii, ale mierii din flori de tei. In contrast, lungimea parului incepe sa creasca, devenind un teren propice pentru coafuri filate, romantice, cu bretoane franjurate sau, din contra, unor tunsori asimetrice, gotice, sau stilului combinat (linii de design tehnologic impletite cu linii naturale)…

Tendinte principale care se contureaza in coafurile si nuantele acestei toamne: 
Intoarcerea la romantism se manifesta prin coafuri ciufulite, voluminoase, care ne dau un usor sentiment de déjà vu, trimit la o epoca romantica. Culorile sunt, bineinteles, imprumutate din lucrurile din vecinatatea cotidiana: blond rupt din soarele de toamna, scortisoara din camara bunicii, caramelul copilariei, cuprul cald, castanele coapte si tot ce va mai poate inspira.
Deja clasicul stil hippie-salbatic ramane in vigoare si in toamna aceasta, pentru femeile care adora stilul neglijent dar usor studiat. Evident, parul trebuie sa fie lung, cu volum + iar din el sa se impleteasca si sa se innoade codite sau sa fie strans cat mai lejer cu putinta cu accesorii din sfoara si lemn sau, pur simplu, sa fie lasat liber. Culoarea parului trebuie sa fie cat mai naturala, eventual fara vopsea, doar nuantatoare.
Totul merge cu orice este un stil comod de adoptat si care, in acelasi timp, asigura vizibilitate maxima. Influentele zonale din practic orice cultura sunt binevenite. Parul poate fi cret, ondulat, drept, nu conteaza. Doar culorile sunt clar stabilite: negru, indigo si rosu. Se recomanda chiar contrastul prin culoare.
Combinatia inedita intre modernism si natural pune parul in valoare prin tonuri functionale si coafuri imponderabile, parca desenate dintr-o singura linie, extrem de armonioasa, totul in culori naturale dar reci, stralucitoare. Odata linia trasata, aceste coafuri se pot intretine relativ simplu, chiar acasa.
Femeile foarte indraznete au de ales o cale mai putin frecventata: un stil elegant, straniu si aproape strident. Inspirata din stilul gotic, aceasta tendinta se manifesta "extremist", prin linii total asimetrice, coafuri stranii si complicat de realizat, fie pe par lung, fie pe par scurt. Culorile sunt obligatoriu stralucitoare: negru abanos, rosu electric si blond platinat. Acest stil prezinta dezavantajul pierderii intensitatii dupa aproximativ o saptamana de la vopsire.

 

 
 Par normalPar deterioratCuloare vieDrept si matasosProspetime indelungataIritatiiVolumBrunet intensBlond plin de viataRosu pasional
 
Copyright © 2006 Unilever. Toate drepturile rezervate. Disclaimer               Prima pagina | Harta site | Parteneri | Contact